Politica de confidențialitate
Pe scurt: fără cont, fără nume sau email. Măsurăm folosirea site-ului ca să-l îmbunătățim — inclusiv înregistrări de sesiune pentru depistarea erorilor.
Măsurarea vizitelor (PostHog)
Folosim PostHog, găzduit în UE, pentru pagini vizitate și evenimente agregate: căutări, vizualizări de analize, salvări de liste, distribuiri și clickuri către paginile laboratoarelor. Înregistrăm și erori de funcționare, plus reluări anonime de sesiune ca să depistăm fluxuri rupte (ceea ce tastezi în câmpuri este mascat automat). Nu legăm datele de o identitate, nu le folosim pentru reclame și nu le vindem. Poți bloca măsurarea cu un blocator de conținut — site-ul funcționează la fel.
Ce date colectăm
Laborata nu cere cont, nume sau adresă de email pentru folosirea site-ului. Nu rulăm formulare de înregistrare și nu vindem date către terți, pentru că nu avem ce vinde.
Listele salvate local
Listele de analize pe care le salvezi („Listele mele") sunt păstrate exclusiv în browserul tău, în spațiul local de stocare (localStorage). Ele nu ajung pe serverele noastre, nu pot fi văzute de alți vizitatori și se șterg odată cu datele browserului, dacă alegi să le ștergi.
Date de contact
Dacă ne scrii pe adresa de contact, folosim mesajul tău doar pentru a-ți răspunde. Nu abonăm automat pe nimeni la nimic.
Modificări
Dacă vom colecta vreodată alt tip de date, vom actualiza această pagină înainte de orice schimbare.